Scurt istoric al comunei continuare 2

Pentru actualul sat Oglinzi, conform DRH, A, Moldova, vol. I, DOC 169, se aminteşte ca tot Ilie Voievod daruieşte o moşie lui Ion Tolici pâna la hotarul lui Oglinda (satul s-a numit Oglindeşti pâna în secolul al XVIII-lea).

isoric-poze-vechi-2

Satul exista înca înainte de anul 1500. Unele scrieri vechi arata ca în timpul lui Petru Muşat (1376 – 1390) exista localitatea Oglindeşti. Partea de sus (susul) condusa de Oglinda şi Radele condus de Oglindescu.

Domnitorul Petru Muşat trecând în 1378 la un congres cu ţarile de Apus care se ţinea la Braşov, a luat ca reprezentant al Moldovei pe acest Oglinda, care probabil facea parte din sfatul de conducere al Cetaţii Neamţului. Aşa ca în timpul domniilor lui Petru Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, satul Oglinzi trebuia sa fi fost un mare centru strategic şi militar, mai ales ca drumul spre Baia şi Suceava era pe aici aşa cum se cunoaşte şi astazi: de la Cetate – biserica Oglinzi, Dealul Crucii – Brusturi – Baia etc. Istoria arata ca domnitorul Petru Rareş dupa una din bataliile sale din Ardeal (1529) a dat cu hrisov domnesc boierului Ioan Roşca, satul Oglinzi cu tot cu moşie, drept rasplata pentru vitejia acestuia în aceasta lupta, însa sub numele de Oglindeşti.

De asemenea se mai dovedeşte ca biserica veche din lemn aflata în centrul satului, avea în faţa vreo 10 – 15 brazi cu grosimea de 1,5 – 2 m, puşi la rând şi în ordine, care au fost taiaţi în perioada 1920 – 1924 pentru a nu fi doborâţi de vânt. Aceasta biserica va fi reparata şi ridicata mai sus, lucru care se vede şi astazi, din dispoziţia domnitorului Vasile Lupu care scos din prima domnie (1653), s-a stabilit cu familia la Cetatea Neamţului, având adapostul în satul Oglinzi.

Pâna în anul 1864 moşia şi satul Oglinzi au fost stapânite aproape doua secole şi ceva de catre Manastirea Neamţ, fapt dovedit de o parte din conace şi grajduri care au ramas pe teritoriul satului dupa secularizare. Este vorba despre Conacul Manastirii Neamţ de la Ţîmpau, moara de pe pârâul Ţîmpau, grajdurile manastirii tot de la Ţîmpau, apoi de alte cladiri de pe lânga biserica – din care una a servit drept primarie sau „Casa stareţiei” cu „Butucul” (loc de osânda pentru locuitorii satului care te miri pentru ce greşeala, erau aduşi şi puşi în „butuc”), şi alta de şcoala, pâna în 1930 când a fost demolata şi apoi s-a ridicat şcoala noua peste drum.

Aşa cum am aratat mai sus, numele satului (Oglindeşti) s-a datorat faptului ca pe teritoriul lui erau mai multe heleşteie (lacuri) ca cele de la Andrei Iacob, Pavel Ţuţuianu, preot Ionica Racheru, Ioan Ghe. Craiu, Vasile T. Racheru, Costache Andrei etc. care aveau peşte pentru gospodariile lor şi a caror apa era atât de limpede încât toate din jur se oglindeau în ele, numele schimbându-se din Oglindeşti în Oglinzii de astazi.

Ca satul Oglinzi a fost aşezat în padure prin poieni, se dovedeşte şi astazi prin faptul ca, chiar în mijlocul lui se vad pâlcuri de padure la: Pârâul lui Pintilie, Râpa la Pavel Sava, padurea la Constantin Todirica şi Petrea Ungureanu cu stejari seculari, dealul Rotarie, Alivanca şi altele.

Helesteul Oglindesti

În 1803, satul Oglinzi avea 89 de familii, iar la 1864 avea 160 de familii , deci în 60 de ani populaţia a sporit foarte puţin datorita greutaţilor mari prin care treceau. Oameni ca Ioan Iftime, Vasile L. Racheru, Gheorghe Paşcu, Vasile D. Craiu povesteau viaţa şi chinurile parinţilor lor de prin 1800-1830, care erau trataţi pe moşiile boierilor mai rau decât animalele.

Satul aparea prin sec. XVII- XVIII- lea ca o înşiruire de bordeie acoperite cu paie. Astfel clacaşul Petrea Pantelimon avea o casa cu o camera şi tinda de lemn, uşa de scânduri neîncheiate, doua ferestre din piele de oaie (hârdasau), în loc de soba avea coş de nuiele scos afara şi şandrama, deşi acest ţaran avea 4 falci de loc primite în 1864, 4 sau 6 boi şi alte animale pe care iarna le ţinea în şopron (o patula de spini şi ceva paie - vai de viaţa acelor animale pe timp de iarna).Nicolaie a Popei avea un bordei cu o camera în care statea cu familia şi cei şase copii. Locuinţe mai mari aveau: Vasile Racheru, Costache Andrei, Gheorghe D. Maxim, Nicolaie Apostoaie. Aceştia aveau casa cu camera, tinda, camara, acoperite cu draniţa, cu ferestrele în canat etc.

Prin legea agrara din 1864 au fost împroprietariţi oamenii dupa puterea economica a fiecaruia din ei: celor cu patru boi li s-au dat patru falci de loc sau 320 de prajini, celor cu doi boi, 2 şi ½ falci sau 200 de prajini, iar celor fara vite numai câte 12 stânjeni patraţi, adica locuri de casa. Aceştia din urma erau cei carora nu le placea sa munceasca, oameni fara capatâi cum li se spunea atunci, dar aceştia erau puţini. O serie întreaga de robi şi clacaşi primind loc de casa şi loc de cultura în primavara anului 1864-1865 devin proprietari.

Domnul Gheorghe Tanase, autorul celor relatate mai sus, povesteşte ca bunica dumnealui – Catrina Racheriţa îi spusese istoria acestor ani când calugarii Manastirii Neamţ, au fost izgoniţi din sat. Ce nu puteau lua cu ei distrugeau, astfel din cladirile de la Ţîmpau ramânând numai ruine, pe care le-a prins şi autorul însuşi. Amintim dintre clacaşii care au devenit proprietari pe doar câţiva: Vasile Apostoae, Toader Craiu, Vasile Ungureanu, Vasile Gânga, Gheorghe Ţuţuianu, Ilie Dascalu etc. – lista numarând vreo 130 de familii. Întreaga suprafaţa primita prin aceasta împroprietarire a fost de 740 falci (1040 ha de teren) cuprinzând vatra satului, Dealul Crucii, Sarata şi 38 ha pe Brustura pentru biserica. În aceasta suprafaţa a fost şi teren de padure, care a fost defrişata, terenul fiind redat pentru agricultura.

În 1864 comuna Tg. Neamţ era o comuna urbana, doar pentru ca avea mulţi locuitori care se ocupau cu agricultura. Din moşia Oglinzi s-a luat o porţiune de teren cuprinsa între Dealul Crucii, drumul de la faţa Slatinei, pârâul Zaneasca, padurea Cioroiu, Bariera Iaşului, centrul Pometea, biserica Sfinţii Voievozi, şi s-a dat la un numar mare de locuitori din Tg. Neamţ, câte 3,68 ha de teren agricol şi imaşul „Buburuz”. Satului Oglinzi i-a ramas moşia Dealul Rugina, Herlea, Rotaria, moşie care dupa moartea lui Mihalache Gheorghiu, cel care o ţinea în arenda de la Mihail Kogalniceanu, fiind rude, a ţinut-o în arenda Gheorghe Apostoae – primarul comunei din acele timpuri.

istoric-poze-vechi-3

În 1895 – 1897 se face o noua împroprietarire prin care se fixeaza lotul de 5 ha (loc de casa, cultura şi paşune). Primesc acum pamânt, cei care nu aveau şi unii fii ai clacaşilor din 1864. Prin aceasta împroprietarire satului Oglinzi nu i-a mai ramas nici un fel de teren disponibil – toata suprafaţa fiind împarţita ţaranilor.

Dupa terminarea primului razboi mondial (1916 – 1921), conform unei noi legi agrare din 1921 s-au împroprietarit numai invalizii de razboi pe moşia Draguseni, iar satului Oglinzi i s-a atribuit islaz din padurile statului prin defrişare dupa cum urmeaza: 100 ha padurea Draganeşti, 50 ha la Balatau, 170 ha la Bondrea, Zaneasca.

Cu toate ca ţaranii aveau pamânt prin cele trei împroprietariri, puterea economica era dezastruoasa. Ei nu puteau munci pamântul cu grape şi plugul de lemn, cunoştinţe agricole aveau puţine şi astfel din 1905 – 1916 pamântul l-au folosit ca paşune.

Informatii utile