Scurt istoric al comunei continuare 3

Satenii din Oglinzi munceau vara în judeţul Iaşi la Podul-Iloaiei, Sârca, Tg. Frumos şi alte localitaţi, unde faceau porumbul de hrana şi bani, muncind pe moşiile boiereşti.

istoric-apostoae

Primul plug de fier a aparut în sat în anul 1906, adus fiind de Gheorghe V. Tiron. Pentru unii săteni reprezenta o minune, pentru alţii un lucru „necurat”. Mulţi au început sa-şi cumpere astfel de plug, asociindu-se câte doi-trei sateni. Prin 1908-1909 au aparut în Oglinzi caruţe cu osii de fier (la Ilie V. Craiu, Apostoae Gheorghe).

Grâul a aparut în zona prin 1921 – 1922. Tratat cu substanţe chimice, se obţineau recolte mari. Trifoiul şi lucerna au fost aduse în sat de Vasile Bobric, însa datorita faptului ca vitele care scapau în el verde, piereau, nu se mai cultiva decât dupa anul 1920.

Organizarea comunei

Din punct de vedere organizatoric şi administrativ, în vechime, satul era condus de un staroste – un fel de primar – localul era pe locul din centrul satului, lânga gradina lui Vasile Ghe. Tanase, astazi locul şcolii. Alţi salariaţi nu erau, decât starostele cu vatajeii, care erau spaima satului prin purtarea lor faţa de oameni. Aici se gasea „butucul” pentru pedeapsa celor care nu respectau zilele de claca şi plata birului (horag, tribut, beibe). „Butucul”era un lemn greu, scobit pentru a merge un picior de om. Nu se putea scapa în nici un mod decât dupa ispravirea pedepsei, sau când se îndura stapânul sa-i dea drumul.

În ceea ce priveşte starea civila evidenţa se ţinea de preotul satului, cel care ştia sa scrie. Naşterile, decesele,casatoriile se treceau într-un registru. Se credea ca nu e obligatoriu acest lucru deoarece mulţi batrâni nu aveau acte de naştere sau de casatorie, chiar din cei nascuţi dupa 1850. În majoritatea cazurilor noii nascuţi purtau numele de familie a mamelor: Ion a Catincai, Vasile a Ioanei, Maria a Zamfirei etc. Numele de familie s-au format dupa 1859 –1864. De divorţuri nu se pomenea fiindca erau cununaţi la biserica, martor fiind tot satul şi preotul.

În ceea ce priveşte armata, nu o facea decât cine voia. Trebuiau militari pentru anumite servicii şi atunci tinerii erau prinşi cu arcanul şi duşi la oaste. Daca tânarul prins avea un mic beteşug (boala) nu era luat la oaste. Este cazul lui Gavril Motfai, care prins cu arcanul şi închis într-o camera la stareţie, pâna sa bage de seama paznicii, el şi-a scos dinţii din faţa cu o piatra şi astfel i-au dat drumul de la oaste. A trait aşa ştirb 80 de ani, râzând singur de isprava lui.
De şcoala nici vorba nu era, în sat ştia carte numai popa. Din cei 200 de capi de familie, la 1859 nici unul nu ştia sa scrie şi sa citeasca. Singurul era Ioan Dascalu Andrei – care o facea pe dascalul la biserica – aduna lumea din sat şi le citea Alexandria şi alte prooroci bisericeşti.

Dupa Unirea din 1859, Cuza a dat mai multe legi (legea învaţamântului, codul penal, legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comunelor, codul civil, împroprietarirea, desfiinţarea iobagiei).

Satul Oglinzi, pâna în 1857 a format comuna cu satul Rauceşti, când ambele sate au fost alipite la comuna Timişeşti. Dupa 1877 ele revin la vechea organizare, la comuna Rauceşti în a carei componenţa intra acum şi satul Aprodu Purice, cu colonişti din comuna Pastraveni – Davideni şi Ţibucani. Organul de conducere al comunei era Consiliul Comunal ajutat de o comisie permanenta (trei consilieri). Ca funcţionari erau: notarul, secretarul, telefonistul, copişti şi personal de paza.

Dupa 1916 – 1920, situaţia ţaranilor s-a mai îmbunataţit. Au început sa lucreze terenul mai bine. Dupa anul 1900 – 1903, Conform Codului civil, art. 1306, posesorii de pamânt îl puteau vinde. Aici au avut de pierdut leneşii şi beţivii care şi-au vândut pamântul, ramânând muritori de foame.

Industrie nu a fost în satul Oglinzi, doar doua mori: una a calugarilor Manastirii Neamţ pe pârâul de la Pavel Ţuţuianu şi alta la Rugina. Satenii din Oglinzi aveau la fiecare 5 – 6 familii râşniţa la care faceau faina.

În sat erau trei pravalii: una la şoseaua Tg. Neamţ – Falticeni, una lânga biserica Oglinzi şi alta în padure la „Coverca” – islazul Lingurari de astazi (acesta era mai mult pentru haiduci). Unii sateni câştigau lucrând în padure şi la o fabrica de cherestea în localitatea Tazlau. Dupa 1859 ministrul Mihail Kogalniceanu a adus în Oglinzi vreo 7 – 8 familii dintre care: Alexandru Daila, Gheorghe Lupu, Tolontan şi alţii care s-au stabilit în poiana de pe Brustura, careia astazi i se spune „Poiana lui Daila”, iar dupa 1864 au primit cate 12 stânjeni de pamânt pe locul Biserica Oglinzi – Carpiniş unde s-au stabilit definitiv, astazi fiind vreo 120 de familii. Se ocupau cu facutul lingurilor, fuselor, coveţilor, de unde şi numele de „Lingurari”. Erau oameni paşnici. În 1895 câţiva dintre ei ca Dumitru Negru, Nicolae Urâtu, Costache Arhir, Vasile Ilie, Petrea Anton au fost împroprietariţi cu 5 ha teren la Rugina, unde s-au stabilit cu casele lor.

În sec. al XVIII- lea a venit în sat o familie Apostoae zis Hapau care s-a stabilit în capatul satului, lânga şoseaua Tg. Neamţ – Falticeni. Prin 1750-1800 de prin parţile Munteniei a venit şi familia Istrate Vasile Moroşanu zis Bota (cioban).

Informatii utile