Sari la conținut Salt la bara laterală stângă Salt la bara laterală dreaptă Salt la Footer

Anunturi

Furnizare şi distribuție pachet alimentar în cadrul „programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru prescolarii si elevii din 150 unitati de invatamant preuniversitar de stat” pentru Scoala Gimnaziala nr. 1 Raucesti (2 unitati ), aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 09/2020“

0. Anunt de participare Scoala Raucesti
1. Caiet sarcini Raucesti
Strategie contractare Scoala Raucesti
Modele de formulare Raucesti    Model de contract Raucesti

Anunț public privind decizia etapei de încadrare

COMUNA RĂUCEŞTI, titular al proiectului „Modernizare drumuri sătești în sat Răucești, comuna Răucești”, anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de catre Agentia pentru Protectia Mediului Neamt, in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului: continuarea procedurii privind emiterea aprobarii de dezvoltare, pentru proiectul „Modernizare drumuri sătești în sat Răucești, comuna Răucești”, propus a fi amplasat in  Județul Neamț, sat Răucești, comuna Răucești, cod 617370.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamenteaza pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului – Agenția pentru Protecția Mediului Neamț din Piața 22 Decembrie, nr 5, Piatra Neamt, judetul Neamt, cod. 610007, în zilele de luni-joi, între orele 8,00-16,30 şi vineri între orele 8,00-14,00, precum și la următoarea adresa de internet: http//apmnt.apmnt.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.

          Data întocmirii: 14.05.2019.

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

COMUNA RĂUCEŞTI, cu sediul în județul Neamț, comuna Răuceşti, sat Răuceşti, cod 617370, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drumuri sătești în sat Răucești, comuna Răucești”, propus a fi  amplasat  în  județul  Neamț,  sat Răucești, comuna Răucești, cod 617370.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, strada Piața 22 Decembrie, nr 5 şi la sediul COMUNEI RĂUCEŞTI din județul Neamț, comuna Răuceşti, sat Răuceşti, cod 617370, in zilele de luni-joi, între orele 8,00-16,30 şi vineri între orele 8,00-14,00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Neamț.

ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI

Unitatea administrativ – teritorială Răucești, din județul Neamț, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr. 63, 106, 121, 122, 141 și 144 începând cu data de 02.04.2019, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, la sediul Primăriei Răucești, conform art. 14, alin.(1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cererile de rectificare ale documentelor tehnice vor putea fi depuse la sediul primăriei Răucești, și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI

Unitatea administrativ – teritorială Răucești, din județul Neamț, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr. 63, 106, 121, 122, 141 și 144 începând cu data de 02.04.2019, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, la sediul Primăriei Răucești, conform art. 14, alin.(1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cererile de rectificare ale documentelor tehnice vor putea fi depuse la sediul primăriei Răucești, și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

ANUNŢ DE LICITAŢIE privind atribuirea contractului de concesiune: „Concesionarea suprafetei de 313 ha pasune comunala, aflata in administrarea Consiliului Local al comunei Raucesti, judetul Neamt”

ANUNŢ  DE  LICITAŢIE

 privind atribuirea contractului de concesiune:

„Concesionarea suprafetei de 313 ha pasune comunala, aflata in administrarea Consiliului Local al comunei Raucesti, judetul Neamt”

   1. informaţii generale privind concedentul: Comuna Raucesti, localitatea Raucesti, judetul Neamt, tel: 0233/788003, fax: 0233/788239, cod Fiscal: 2614236, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com

2. informaţii generale privind obiectul concesiunii: Concesionarea suprafetei de 313 ha pasune, aflata in administrarea Comunei Raucesti, judetul Neamt.

  3. informaţii privind documentaţia de atribuire;

3.1. modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: la sediul primariei Raucesti.

3.2. denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: secretariatul primariei Raucesti.

3.3. data limită pentru solicitarea clarificărilor: 13.04.2017.

4. informaţii privind ofertele:

4.1. data limită de depunere a ofertelor: 19.04.2017, ora 10.00.

4.2. adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Raucesti, judetul Neamt

4.3. numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original.

5. data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19.04.2017, ora 12.00, la sediul Primariei Raucesti, judetul Neamt.

6. denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Judecatoria oras Tg. Neamt, strada Stefan cel Mare, nr. 53, tel. 0233/790844.

7. data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 24.03.2017.

 PRIMAR,

Balajel Dumitru

ANUNŢ DE LICITAŢIE privind atribuirea contractului de concesiune: „Concesionarea suprafetei de 76 ha pășune comunală, aflată în administrarea Consiliului Local al comunei Răucești, județul Neamț”

    1. informații generale privind concedentul: Comuna Răucești, localitatea Răucești, județul Neamț, tel: 0233/788003, fax 0233/788239, cod Fiscal: 2614236, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com

2. informaţii generale privind obiectul concesiunii: Concesionarea suprafeței de 76 ha pășune „Bahna Ungheni’, aflată în administrarea Consiliului Local al comunei Răucești, județul Neamț

3. informaţii privind ofertele:

3.1. data limită de depunere a ofertelor: 20.04.2016, ora 10.00

3.2. adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Răucești, județul Neamț

3.3. numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 2 exemplare.

4. data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 20.04.2016, ora 11.00, la sediul Primariei Răucești, județul Neamț.

 

Video Ecologizare parau Sarata – proiect Strajerii naturii

Strajerii naturii
Jurnal de voluntar – capitolul I
Daca nu ne pasa de noi, macar sa ne pese de vietatile pe care Dumnezeu ni le-a lasat; daca totusi acesti melci inca mai exista, inseamna ca mai putem gasi o speranta si ca nu am ajuns in stadiul de distrugere totala!
Activitatea de astazi ne-a facut sa constientizam gravitatea situatiei in care se afla mediul inconjurator.Cu o politica de mediu nationala care nu functioneaza asa cum ar trebui, cu o politica europeana de mediu care nu este implememtata in mod corect, tot ceea ce i-a mai ramas Romaniei, in momentul de fata, sunt “miscarile de voluntariat” de acest gen. Am fost dezamagiti sa vedem si sa “atingem” inconstienta de care oamenii au dat dovada de-a lungul timpului, fiind martorii lipsei de educatie a multora. Este inacceptabil ca gunoaiele sa fie aruncate la intamplare; noile generatii trebuie sa dea dovada de mai multa intelepciune.
Suntem constienti de faptul ca problemele nationale de mediu nu constau doar in deseurile depozitate in locuri necorespunzatoare, insa credem cu tarie ca actiunile noastre ajuta intr-o oarecare masura mediul inconjurator. Mai mult, ne dorim ca activitatile pe care le vom intreprinde in cadrul proiectului “Strajerii naturii” sa traga un semnal de alarma in privinta degradarii mediului si mai mult decat atat, ne dorim sa facem oamenii din jurul nostru sa constientizeze problemele Pamantului!

articol din Ziar Tg. Neamt – Strajerii naturii

Strajerii naturii

Centrul Comunitar de Resurse Raucesti a castigat un nou proiect cu finantare de la Consiliul Judetean Neamt, intitulat „Străjerii naturii” adresat tinerilor din 5 localități situate la poalele Cetății Neamțului: Răucești, Brusturi, Drăgănești, Timișești și orașul Tg. Neamț.

Proiectul oferă posibilitatea de a desfăşura activităţi de educaţie ecologică prin care să cultivăm interesul şi dragostea elevilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului.
Totodată urmăreşte responsabilizarea elevilor faţă de importanţa protejării mediului înconjurător, conturarea deprinderilor şi a atitudinilor de a preţui şi respecta mediul prin comportamente civilizate, dar şi sensibilizarea cetăţenilor privind importanţa mediului înconjurător.

Principalele activități sunt:
1. “Voluntari pentru verde” – Recrutarea si inscrierea participantilor dornici de a beneficia de o instruire nonformala in cadrul proiectului
2. ”Patrula Eco” – Activitate practică de identificare a surselor şi locurilor de poluare, atentionarea publicului, realizarea unor portofolii de fotografii si a unui film documentar pe cursul apelor.
3. „Apa are grijă de tine. Tu ai grijă de ea?” – Seminarii de instruire privind importanţa apei pentru viaţă
4. „Apa – Scop, Putere, Joc” – Activitati in aer liber, de instruire cu privire la rolul vital al apei, la scopul, puterea si jocul pe care aceasta le ofera (- organizarea drumetii prin imprejurimi, mergand la pas sau pe bicicleta si consumand apa plata; – organizarea unei vizite la Detasamentul de Pompieri Tg. Neamt, experimentand forta apei si primind informatii despre importanta existentei surselor de apa, despre regulile de prevenire a situatiilor de risc si comportamentul in situatii de risc; – excursie la „Strandul Tineretului Piatra Neamt”, despre importanta apei in igiena si mentinerea sanatatii, pentru relaxare; – ateliere de lucru pentru realizarea unei Expozitii photovoice „Un strop de atentie pentru un strop de apa”)
5. „De Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor” – Excursie ecologica educativa pentru cunoasterea mediului: Tg. Neamt – Parcul Natural Vânători Neamţ – Poiana Teiului – Borca – Brosteni – Dorna Arini – Rezervatia naturala Cheile Zugreniului (urcare pe Rarau) – Vatra Dornei – Campulung Moldovenesc – Gura Humorului – Falticeni – Tg. Neamt. Aceasta drumetie in natura are rolul de a dezvolta organizatia precum şi a spiritului eco-civic. Tinerii vor învaţa să colaboreze eficient şi plăcut, astfel încât să crească gradul de participare individuală şi să poată rezolva în colectiv probleme complicate. Formarea spiritului de echipă este solutia perfecta pentru consolidarea echipei, iar aceasta excursie in natura va contribui la cresterea increderii in sine a participantilor, cresterea tonusului si conditiei fizice si mintale, a solidaritatii si responsabilitatii.
6. ”Reciclare creativa” – Activităţi creativ-competiţionale: concursul de obiecte realizate din materiale reciclabile, Parada de moda ECO „Green Fashion”.
7. „Ocrotiti zambetul planetei” – Campanii de educare si constientizare a publicului cu privire la protectia mediului de Ziua Internaţională Pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor Naturale. (distribuirea de pliante cu mesaje informativ-educative, oferirea de flori cetatenilor aflati în parcuri, pe strazi, in oraşul Tg. Neamţ; realizarea de desene pe asfalt si trotuare ale căror temă principală o va constitui ocrotirea planetei).

Participarea unui grup de femei la cursurile de formare profesionala „Competente antreprenoriale” de la Gura Humorului

Societatea COREX & CB SRL organizează prin intermediul proiectului „Promovarea culturii antreprenoriale pentru persoanele din mediul rural din Regiunile București Ilfov și Sud Muntenia” cursuri de perfecționare și sesiuni de consiliere și mediere pe piața muncii.

Astfel, un grup de femei din Comuna Răuceşti, au participat in perioada 11-15 mai 2015, la o sesiune de formare cu accent pe dezvoltarea afacerilor şi au dobândit aptitudini de a face din antreprenoriat o opţiune de carieră. În acest interval de 5 zile, persoanele prezente au acumulat cunoştinte şi şi-au dezvoltat cultura antreprenorială, realizând planuri de afaceri în diferite domenii: apicultură, creşterea melcilor, cultivarea şi comercializarea cerealelor, cabinet de kinetoterapie şi masaj.

Implicarea activă a grupului de femei din Răuceşti la sesiunile de formare în cadrul proiectului s-a realizat şi prin atractivitatea creată de către formatori, în cazul nostru de către d-ra Laura Mihaela Tocitu, şi d-nul Florin Spătaru, responsabil implementare regiunea N-E.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a început din luna aprilie 2014 și se va derula pe o perioadă de 18 luni, până în septembrie 2015.

Persoanele din grupul țintă vor beneficia de o diploma de absolvire şi o subventie, dar au ocazia şi de a participa la un concurs ce premiază primele 210 persoane ce-și găsesc un loc de muncă. Se acordă premii în valoare de 1000 lei/persoană.

A. Savescu

Verde, Viaţă, Viitor!

In perioada mai-octombrie 2012, Fundatia de Dezvoltare Locala „Speranta” Tg. Neamt va implementa proiectul „Verde, Viata, Viitor!”, realizat cu sprijinul Consiliului Judetean Neamt.

Proiectul se incadreaza in categoria activitatilor sportive si de tineret si a fost conceput in scopul educarii si constientizarii tinerilor din comuna Raucesti, judetul Neamt, privind protectia mediului prin formarea de abilitati si comportamente necesare pentru mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului in conformitate cu programele si politicile europene.
Activitatile proiectului se adreseaza tinerilor din comuna Raucesti, judetul Neamt, acestia fiind un public important pentru educatia mediului, gestionarii si consumatorii de maine ai resurselor si au puterea de a influenta parintii si ceilalti membri ai comunitatii. Ne dorim ca acest proiect sa constituie un instrument de educare care sa contribuie la cresterea constientizarii si cunoasterii in domeniul protectiei mediului si la formarea de atitudini si proiecte active.
Sub sloganul „Voluntari pentru VERDE, Vrem VIATA, Visam la VIITOR”, proiectul include si o puternica componenta practica: identificarea surselor si locurilor de poluare la nivel local, ecologizarea cursurilor de apa Brustura, Sarata, tabara de ecologizare, excursie si activitati de creatie privind protectia mediului.
Fundatia de Dezvoltare Locala „Speranta” Tg. Neamt este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si apolitica, infiintata in anul 1995. In prezent, principalele activitati derulate sunt: asistenta si suport pentru persoanele cu dizabilitati in cadrul Centrului de Integrare si Terapie Ocupationala pentru persoanele cu dizabilitati, formare profesionala a adultilor in diferite domenii de interes, activitati de economie sociala .

Pentru mai multe informatii vizitati www.fundatiasperanta.rowww.eco-raucesti.ro.
fdlsperanta@yahoo.com
http://www.fundatiasperanta.ro

Ana Savescu – Manager proiect

Emoții de la Gala Voluntariatului Nemțean

Prieteni, familie, împlinire, sărbătoare. Gala Voluntariatului Nemţean a reliefat tocmai ceea ce înseamnă şi ceea ce face CREED.

Voluntarii sunt voluntari în prag de sărbătoare, primăvara, vara, toamna, tot timpul. În cadrul Galei Voluntariatului Nemţean, organizată de CREED pe 18 decembrie 2013, comunitatea nemțeană și-a premiat susținătorii.

DSC_0008

Au fost premiaţi acei voluntari care au făcut din voluntariat un mod de viaţă, care s-au remarcat prin activitatea lor. Căci a fi voluntar implică pasiune, implică dăruire şi nopţi albe.

Într-un decor alb, elegant, parcă poleit cu fulgi de zăpadă, voluntarii judeţului Neamţ, îmbrăcaţi în ţinute de Gală, cu zâmbete largi şi emoţii, şi-au primit recunoaşterea activităţii.

Gala a început cu un scurt moment de educaţie nonformală, menit să destindă invitaţii, dar, de asemenea, să le reamintească de ce sunt acolo şi care e menirea lor.

DSC_0022

Pe măsură ce erau premiaţi, emoţiile creşteau. Voluntarii nu aşteaptă recompense pentru munca pe care o depun. Asta e ceea ce simt că trebuie să facă. Însă, a-ţi fi recunoscută munca, a-ţi fi strigat numele în faţa unei săli pline cu alţi peste 100 de oameni, care sunt, la rândul lor, voluntar, reprezintă o împlinire mai mare decât orice recompensă materială.

Pentru un voluntar, un simplu “ Mulţumesc !” înseamnă enorm. Să-I spui unui voluntar că a reuşit prin activitatea sa să determine o schimbare în lumea în care trăieşte înseamnă mai mult decât orice.

Gala Voluntariatului Nemţean a fost presărată cu emoţii, câştigătorii şi-au ținut discursurile cu tremur în glas. Însă, cel mai plăcut sentiment încercat a fost cel de la începutul Galei. Atunci când începeau să sosească invitaţii şi îi vedeam zâmbindu-şi unii altora, salutându-se, recunoscându-se de la diferite activităţi desfăşurate împreună.DSC_0030

Poate că atunci se ţesea cel mai bine idea de voluntariat. Oameni dedicaţi aceleiaşi cause, oameni deschişi, senini, oameni zâmbitori şi dornici să schimbe lumea. Familie. Şi ce familie nu sărbătoreşte în miez de iarnă ? Voluntarii au sărbătorit şi s-au sărbătorit unii pe ceilalţi, miercuri, la Gala Voluntariatului Nemţean.  Căci a fi voluntar înseamnă a face parte dintr-un întreg, dintr-un tot unitar.

Autor, Ema Bianca Nicoleta Rotariu (Asociatia CREED Romania)

Articol in Ziar Targu Neamt despre premierea proiectului „Nimeni nu e singur” la Gala Naţionala a Societăţii Civile Tinere din România

Gala Naţionala a Societăţii Civile Tinere din România
Click pe foto pentru a citi articolul

Cele mai bune proiecte pentru tineret derulate în acest an au fost premiate sâmbătă în cadrul primei Gale Naţionale a Societăţii Civile de Tineret, organizate în staţiunea Covasna.

În weekendul trecut, staţiunea Covasna a fost gazda primei ediţii a Galei Naţionale a Societăţii Civile Tinere din România, eveniment ce s-a desfăşurat sub genericul „Inspirăm o nouă generaţie” şi care a adunat laolaltă reprezentanţi ai societăţii civile tinere din toată ţara, alături de instituţii şi autorităţi locale şi centrale. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna, Instituţia Prefectului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria oraşului Covasna. Au participat peste 300 de persoane, membri ai organizaţiilor neguvernamentale premiate cu această ocazie, invitaţi speciali şi reprezentanţi mass-media.

În concurs au fost înscrise 123 de proiecte din toata tara la 6 categorii: educaţie, umanitar, ecologie, sport, educaţie socială şi economică, cultură şi artă. Dintre acestea au fost premiate proiectele câștigătoare în cadrul unei ceremonii deosebite găzduită în sala de conferinţe a hotelului Clermont, juriul fiind format din personalităţi marcante din societatea civilă românească.

Printre proiectele câștigătoare, la domeniul Umanitar a fost premiat proiectul “Nimeni nu e singur”, inițiat de Asociația Centrul Comunitar de Resurse Răucești – Neamț.

La eveniment au fost prezenţi şi au rostit alocuţiuni: Cristian Cosmin – Secretar de Stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, Romeo Moşoiu – Consilier al Ministrului Educaţiei, Marian Ştiopu – Director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna, Thiesz János – Primarul oraşului Covasna, Marius Popica – Prefectul judeţului Covasna, Marius Obreja – Vicepreşedinte Senatul României, Horia Grama – deputat, chestor al Camerei Deputaţilor. Iniţiator şi organizator al evenimentului a fost Cătălin Lazăr, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna. La gală au fost prezenți și reprezentanții celor două ministere implicate, cel al Tineretului și Sportului, și al Educației.

“Ne-am înscris în această Gală, nu neapărat cu gândul de a câştiga, dat fiind faptul că s-au înscris în această competiţie foarte multe proiecte bune din toate colţurile ţării. Dar, se pare că toate energiile, acţiunile şi gândurile pozitive care s-au derulat pe timpul acestui an şi-au spus cuvântul în rezultatul obţinut. Suntem deosebit de onoraţi să primim acest premiu, înseamnă o bucurie imensă pentru noi, şi este cu atât mai semnificativ când selecţia provine de la un juriu profesionist. Este recunoaşterea calităţii muncii noastre, un privilegiu deosebit şi o onoare râvnită de oricine. Mulţumim pentru acest premiu care aparţine de fapt tinerilor implicaţi în acest proiect, pentru că au ştiut să se mobilizeze, iar prin acţiunile întreprinse au devenit mai responsabili, au învăţat să lucreze în echipă, să se organizeze şi să se implice activ în comunitate, pentru a aduce o schimbare pozitivă în beneficiul oamenilor. Acţiunile au fost majore şi interesante, atât prin rezultatele excelente obţinute, cât şi în selectarea şi pregătirea unei echipe de tineri, care să insufle şi să reprezinte, în adevăratul sens al cuvântului, spiritul pe care ni-l doream. Ne bucură recunoaşterea pe care a primit-o proiectul „Nimeni nu e singur”, pentru că acesta a fost proiectul nostru de suflet al acestui an, iar acest lucru ne motivează şi ne impulsionează mai mult pe viitor, pentru a duce mai departe munca de voluntariat în domeniile în care noi credem cu tărie. Felicitări tuturor pentru parcursul frumos şi profesional pe care il aveţi! Mulţumim pentru implicare! Mulţumim pentru premiu! Mulţumim pentru că vă gândiţi la educarea tinerilor noştri!” – mesajul Anei Săvescu – coordonator proiect

„Aur şi Oameni” – Amintiri din tabăra Poiana Voluntarilor – Apuseni

În perioada 15-18 august s-a desfăşurat tabăra „Poiana Voluntarilor” în localitatea Horea din Apuseni, activitate care face parte din proiectul „Nimeni nu e singur”, iniţiat de Asociaţia Centrul Comunitar de Resurse Răuceşti, Neamţ şi finanţat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ.

Acţiunile desfăşurate de către tinerii voluntari au fost diverse, obiectivul principal fiind stimularea tinerilor de a se implica mai activ în activităţi de voluntariat şi realizarea unui film documentar.

În această perioada, la Horea a avut loc şi Festivalul Lemnarilor, la care tinerii voluntari au fost prezenti, oferind un program artistic cu sprijinul Fanfarei elevilor din Răuceşti şi al Ansamblului Oglinduţa.

Urcarea până la locul accidentului aviatic care s-a produs pe 20 ianuarie, a avut loc sâmbăta, 16 august, şi ne-a fost asigurată de către primaria Horea, oferindu-ne o maşina a armatei in care am putut să urcăm cu toţii şi pentru acest lucru dorim să-i mulţumim primarului din Horea şi celorlalţi organizatori.

De asemenea, acolo unde sătenii au amenajat luna trecută, într-un foișor de lemn un altar, unde, alături de crucea pe care aceștia au pus-o aici a doua zi după accident, au fost expuse fotografii cu Aura Ion și Adrian Iovan, precum și unele realizate, de-a lungul vieții, chiar de către pilot. Noi,  toti cei care am participat, am depus o coroană de flori şi am ridicat un steag. S-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi iar fanfara Răuceşti a intonat câteva melodii (imnul de stat, imnul eroilor, taina sfânta şi un mars). Tot în acel loc am amplasat un banner cu înscrisul „Poiana Voluntarilor” şi cu titlul proiectului nostru „Nimeni nu e singur” care va rămâne definitiv legat de doi brazi din acea poieniţă.

A fost un moment deosebit, extrem de emoţionant. La acest pelerinaj la locul acidentului aviatic din Apuseni, s-au întâlnit şi au trăit clipe de reculegere trei dintre supravieţuitori întorşi la Horea, medicii Radu Zamfir, Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu, împreună cu salvatorii, cei trei eroi ajunşi primii la locul accidentului, Argentin Todea, Gheorghe Zamfir şi Gheorghe Giurgiu.

Doctorul Zamfir, care l-a îmbrățișat pe Argentin Todea, luându-se în brațe reciproc, și-a adus aminte ce moment de bucurie a fost atunci când i-a văzut, în noaptea accidentului, pe salvatori. „Sunt niște momente greu de descris. Ce s-a întâmplat aici (pe Vârful Petreasa, locul unde a căzut avionul) o spun și copacii ăștia care sunt retezați”, a afirmat Radu Zamfir, care se afla printre noi.

La rândul său, Sorin Ianceu a spus că liniștea de pe munte îi aduce aminte de acea noapte.

Sprijinit în cârje, ajutat de unul dintre salvatori, copilotul Răzvan Petrescu a urcat pe jos o distanță apreciabilă până la locul prăbușirii aeronavei. Gheorghe Giurgiu i-a explicat acestuia unde anume și în ce poziție l-a găsit, copilotul amintindu-și că s-a târât câțiva centimetri.

După momentele trăite în locul în care s-au născut a doua oară, medicii i-au vizitat pe cei trei salvatori, acasă la ei, împreună cu familiile, iar spre seară au venit în centrul comunei, unde, alături de noi si tinerii din comună, au luat parte la spectacolul pe cer, focul de artificii.

Tot în prima zi a manifestărilor horenii impreuna cu noi am petrecut cu cântec, joc şi voie bună pe Dâmbul lui Gâf „Dealul Indrăgostiţilor”, cu plăcinte calde pe lespede şi cu muzică susţinută de fanfara Răuceşti, unde am incins o hora mare moldoveneasca. Spre seară, distracţia s-a mutat în centrul comunei, unde ne-am bucurat de o discotecă în aer liber, pregătită de organizatori.

Duminica, 17 august, a avut loc Târgul Lemnarilor care s-a desfăşurat la Mătişeşti, iar ziua a fost dedicată în special moţilor lemnari.

Cei mai pricepuţi dintre lemnarii din zonă (tineri şi vârstnici) şi-au demonstrat măiestria, fiind susţinuţi şi aplaudaţi de cei prezenţi. Întrecerile precum cioplitul cu securea, încheietori – lucrătură în formă de rândunică, aruncarea cu ţapinul, căţărarea pe un catarg de 10 m, tăiatul cu custura, fierăstrăul şi securea, ridicarea buşteanului de peste 400 de kg, ş.a. le-au stârnit tuturor interesul şi curiozitatea, dar în acelaşi timp i-a amuzat copios, astfel că timp de peste o oră, au chibiţat şi şi-au încurajat frenetic favoriţii, ţinând aproape de ei, în ciuda celor câteva reprize de ploaie ce s-au abătut asupra comunei.

Un moment deosebit de important a fost şi acel care trei dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din 20 ianuarie – medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir și copilotul Răzvan Petrescu – au primit în cadrul Târgului Lemnarului, titlul decetățean de onoare al acestei comune din Apuseni. La ceremonie au asistat peste două sute de persoane, printre care și politicieni.

„Pentru felul de a vă jertfi dându-i vieții o nouă șansă de supraviețuire” și „Pentru felul în care ați făcut din viață o lumină asupra viețuirii” se putea citi pe diplomele acordate de către autoritățile locale celor trei supraviețuitori, care au revenit la Horea însoțiți de familii. Alături de medicul Zamfir s-a aflat în momentul acordării acestui titlu fetița sa, iar de Sorin Ianceu, băiatul și fetița sa.

Autoritățile locale au conferit titlul de cetățean de onoare post mortem pilotului Adrian Iovan și Aureliei Ion, diplomele urmând să fie înmânate de către autoritățile locale rudelor acestora.

Titlul de cetățean de onoare al comunei Horea a fost acordat, de asemenea, primilor trei salvatori ajunși la locul accidentului, Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu și Gheorghe Trif.

În cadrul spectacolului artistic organizat, după ce au urcat pe scenă artişti populari din zonă, au evoluat cu succes şi Ansamblul Oglinduţa din Răuceşti împreună cu solista Gabriela Ujică care au primit ropote de aplauze.

La finalul Festivalului Lemnarului, Fanfara Răuceşti a susţinut un moment artistic deosebit, peste 10 cantece şi melodii populare, printre care şi o surpriză ce a fost pregatită de acasă, şi anume melodia „Moţii mei” care este extrem de cunoscută în Ţara Moţilor. Împreună cu moţii am dansat şi am cântat până s-a înserat.

Au fost momente de neuitat pentru toţi cei care am fost la Horea, dar doresc să subliniez un lucru care mi s-a părut cel mai important: din momentul în care am pus piciorul pe pământul din Horea şi până la urcarea în autocarul cu care am călătorit spre casă, oamenii de acolo, şi aici vreau să-l menţionez în special pe directorul Şcolii din localitate, domnul Petru Mateş – un om extraordinar, au făcut tot posibilul să ne facă şederea cât mai plăcută la ei, s-au ocupat îndeaproape în toate aceste zile de noi, oferindu-ne sufletul lor cald, inima lor bună, cuvintele lor pline de înţelepciune şi modestie. Ne aplecăm în faţa acestor oameni şi sperăm  ca, vreodată, să ne întoarcă şi ei vizita. Pentru că o sa ne fie dor de ei şi acele locuri, dacă nu cumva noi deja trăim aceste sentimente.

„Orice referire la moți trebuie să se circumscrie celor două repere esențiale ale existenței lor: mândria și calvarul, măreția și durerile, sobrietatea și răzvrătirile.”

Geo Bogza a numit acest diptic „Aur şi Oameni”.  Este de fapt ceea ce am văzut şi trăit noi toţi acolo.

Flori pentru suflet – proiect Nimeni nu e singur

Campania „Flori pentru suflet” s-a desfasurat joi, pe 07 august, incepand cu ora 16.00, iar alaturi de flori, peste 60 de persoane din Centrul de batrani Tg. Neamt au asistat la un spectacol oferit cu implicarea tinerilor de la Ansamblul „Oglinduta”, Fanfara Raucesti, si formatia de majorete.
Am pornit de la ideea ca lucrurile simple sunt frumoase si cu sprijinul tinerilor voluntari am incercat sa aducem in viata celor mai putin norocosi un strop de bucurie.
Intre acestia si voluntari s-a realizat un schimb de informatii si emotii cu efecte benefice de ambele parti, astfel castigand o noua experienta de viata.